SCOALA DE PSIHOLOGIE APLICATA

Psihologia este a tuturor oamenilor, pentru ca toti oamenii au o minte care incearca sa inteleaga mintea celor din jur. Competenta in psihologie trebuie dobandita prin educatie, prin convietuire si prin simpla curiozitate. Ea este o atractie pentru mai toti oamenii care au mintea vie. Ii intalnesc in fiecare zi, spunand ca vor sa urmeze Psihologia, ca le place sa ajute oameni, ca au citit carti desore asta.

M-am gandit sa infiintez o Scoala de psihologie aplicata la Institutul de Relatii Umane din Bucuresti. Ea te va invata sa interpretezi si sa influentezi comportamente, oricine ai fi tu: om in toata firea, cu o meserie oarercare; student la Psihologie sau la orice altceva; elev de liceu sau de scoala, pensionar si asa mai departe.

Vom avea intalniri consistente, pe teme ale vietii cotidiene, dar si pe teme la care te gandesti rareori in viata: despre constiinta, dar si despre cum sa educi atentia; despre sinestezii, dar si despre cum sa folosesti simturile celor din jur, despre neurofiziologie, dar si despre conflicte.

As vrea sa stiu ce parere ai despre asta, ce iti doresti de la o astfel de scoala si daca vei veni.

 

 

 

 

THE LINK AND THE BUTERFLY EFFECT

editorial 13 decembrie 2011

Evenimentele pe care le sesizam in jurul nostru nu sunt determinate niciodata de o singura cauza. Ele au origine plurifactoriala, multe detalii (practic toate detaliile universului) concureaza la generarea unui eveniment. Pe de alta parte, niciunul dintre aceste detalii, oricat de mic ar fi, nu este de neglijat in economia evenimentului respectiv, pentru ca are o contributie discreta dar concreta. Asa functioneaza ceea ce ne place astazi sa numim "Butterfly Effect": bataile aripilor unui fluture pot schimba clima intr-o alta parte a lumii.

Prin acelasi mecanism al fluturelui, un simplu link pe Internet poate schimba viata ta si chiar viata unui comunitati intregi. Sa nu uitam ca insusi creierul nostru functioneaza pe baza unor linkuri: nu doar sinapsele dintre neuroni exemplifica acest lucru, ci si tendinta catre asociere pe care o are gandirea umana.

Alegerea unui link este o aparenta optiune, dar de fapt este o linie continua intre o informatie si alta. Aceasta aparenta optiune este o suprapunere cu celelalte linkuri existente deja in mintea ta si de aceea nu e nici coincidenta, nici alegere, nici fatalitate: este o necesitate de care nu e nimeni constient.


Dr. Cristian Andrei

 

 

VISUL, NON-LINEAR

 editorial 14 noiembrie 2011

 

Cand visezi, creierul tau functioneaza ca un screen-saver al calculatorului. Continutul visului este un colaj de fragmente din intamplarile zilelor  anterioare, plus senzatii ale corpului, cum ar fi relaxarea musculara, plus ceea ce este dorit dar neintamplat inca – toate astea umplu spatiul mintii tale intr-o maniera anume: maniera non-lineara.

 

Lumea reala este non-lineara, adica nu are limite clar definite. Un exemplu clasic de non-linearitate este norul.  El nu este o serie de bucle desenate pe hartie, ci un abur de particule fine, care se intrepatrund cu aerul in  mod nedefinit, ca o ceatza. Mana ta nu are degete clar delimitate de fapt, ci este o intrepatrundere cu mediul, caldura ei emana permanent ceea ce ai mancat la pranz, asa cum soarele se imprastie in jurul lui sub forma eruptiilor solare.

 

In ultima vreme, investigarea imagistica functionala a creierului uman arata cum emisfera dreapta este un intreg domeniu al non-linearitatii. Cu aceasta parte a creierului intuim lucruri inexplicabile, ne orientam, percepem artistic, integram realitatea asa cum este ea de fapt: disipata, in miscare continua, fractala, multipla.

 

Cand este treaza, mintea umana functioneaza oficial in maniera lineara. De ce? Din cauza scolii. Scoala, ca forma generica de transfer de informatii sistematice intre oameni, ii invata pe copii sa deseneze norul cu bucle, muntii in forma de triunghiuri, cifrele insiruite de la unu la zece, toate intr-o forma si intr-o ordine conventionale. Astfel, emisfera ta stanga este a celorlalti oameni, ea functioneaza transant si grosolan, sub forma de notiuni, cuvinte, figuri, numere intregi, pentru ca tu sa fii in conformitate cu civilizatia umana, aceea care te-a facut om. Una dintre modalitatile de a te trezi din aceasta matrice este visul, dar mai sunt si altele, constiente.

 

Descopera-le!

 

 

 

 

CAND CLIPESTE PSIHOTERAPEUTUL?

Editorial 1 octombrie 2011


În confruntarile cu pacientul exista aproape de fiecare data momente de cumpana, cand omul acela cauta la tine ceva de care va depinde intreaga alianta terapeutica de mai tarziu. Iata cateva exemple:

Domnul A, prins intr-o afacere de familie prospera, in care nu are un rol determinant, ci mai degraba ocupational, descrie cosmarul in care traieste de mai bine de doi ani, manifestat prin ganduri negre despre viitorul familiei, insomnii si simptome grave in tot corpul: "Asta e ultima incercare, va dati seama pe la cati doctori am umblat? ... Ziceti o cifra!" Privirea lui este fixa acum, cu sprancenele ridicate intr-un semn de intrebare plin de legitimitate. Ce-ar trebui sa fac: sa ma uit in dreapta sus, cautand o cifra, asa cum zic manualele tip NLP? Sa clipesc incurcat, pentru ca vreau sa dau senzatia ca stiu lucruri pe care ceilalti doctori nu le-au stiut, dar nu am acum un raspuns? Mi bine pendulez privirea mea de cateva ori cand la ochiul lui drept, cand la stangul, ca si cum raspunsul s-ar afla la el si ii raspund, dupa mai mult de trei secunde: "La cel putin unul, domnule A!" In felul acesta il readuc aici, langa mine, iar cifra mare a doctorilor pe la care a fost nu se transforma intr-un beneficiu secundar.

Domnisoara R are cinci ani si inca din primele secunde de la intrarea in cabinet se duce la oglinda mare din stanga usii. Se priveste rasucindu-se pe calcaie in stanga si in dreapta, iar din cand in cand arunca prin oglinda priviri la mama ei, care a facut o nevroza obsesiva - nu reuseste sa stea singura acasa cand sotul e plecat in misiune, iar fiica ei e la gradinita, asa ca petrece mult timp in holul gradinitei, ascultand ca nu cumva sa i se intample fetei ceva. Dupa cateva secunde, R ma priveste si pe mine prin oglinda. Stiu ca in acea privire se afla un carlig, menit sa imi traga privirea spre ea, in sens admirativ. Ma uit pe deasupra crestetului fetei, maresc putin ochii si exclam: "Uite-l pe tata!" fetita se intoarce cu spatele la oglinda si cauta prin camera, surprinsa. Mama, la randul ei, tresare. Ea stie ca atunci cand sotul e prezent nimic grav nu i se poate intampla odorului lor. Daca as fi clipit cand eram sedus prin oglinda, probabil ca puterea fetei s-ar fi intarit, iar mama ar fi fost a doua zi si mai grijulie sa nu pateasca ceva...

... Adica un psihoterapeut nu clipeste niciodata? Bine, dar corneea lui ar avea de suferit, este hranita de lacrimile intinse pe tot globul ocular prin clipit! Ar putea clipi mai lent decat se obisnuieste, dar nu atat de lent incat sa para indolent; ar putea clipi cand rosteste cuvinte importante; ar putea sa clipeasca in momentele in care reflecteaza asupra unei intamplari. Cand vrea sa nu clipeasca nu are nevoie sa-si concentreze vointa asupra pleoapelor, tot ce trebuie sa faca este sa insenineze intr-o maniera Schultz orbicularii pleoapelor, astfel incat sa simta ca ridurile de la coada ochilor se duc.

E minunat ca psihoterapeutul sa fie stapanul clipitului, fiindca privirea pacientului se sprijina pe privirea lui, iar daca terapeutul clipeste, pacientul se dezechilibreaza...